„Dă-mi să lucrez, că eu îs băiet de la ţară şi pot să muncesc.” Povestea lui Dan, povestită de el însuşi.

Această poveste a vieţii a fost făcută în baza unui interviu realizat la Centrul de găzduire şi orientare pentru persoane fără adăpost din Chişinău. Dan tocmai ieşea de la o consultaţie cu asistentul social al Centrului. Totodată primise şi o avertizare pentru o încălcare a unor condiţii ale Regulamentului şi anume consumul de alcool în interiorul Centrului, între altele. Această poveste descrie bine cercul vicios în care o persoană fără adăpost poate fi atras, căruia dacă nu-i face faţă, îşi poate „croniciza” condiţia de „om al străzii”. (P.N.)

Eu m-am născut în sat. Am terminat în sat şcoala medie şi apoi aici, la Chişinău, la Buiucani am învăţat patru ani de zile  la Şcoala Profesională Polivalentă. Şi liceu, tot acolo am făcut, patru ani de zile. La mine părinţii erau învăţaţi. Mama a venit din Rusia. Da’ tata vine dintr-o familie de oameni învăţaţi. De profesori… La mine bunelul a fost învăţător în şcoală, director. Bunica – învăţătoare de limba rusă. Trăiam într-un sat din raionul Cahul. Mama era asistentă socială la primărie, lucra cu Voincomat-urile[1], cu băieţii care se duceau la armată. Iar tata – lemnar. Făcea case, de la temelie pîn’ la vîrf. Nu, noi nu sîntem oameni de aiştea care se lasă… Putem să vorbim pe orice temă. Dar aşa a fost situaţia. Am rămas…

Ambii părinţi au decedat în 2006. Mama a murit din pricina mea. Cînd m-a văzut fără picioare… Asta cînd am venit eu din Rusia… S-a scîrbit şi… s-a dus. Da’ tata nu mai ştiu din ce cauză. El nu bea. Cum să spun? A băut, după lucru acolo, da’ nu aşa că să nu se poată ţine pe picioare. Tata a murit în 2005, iar mama în 2006.

Eram după şcoală. Nu mi-ajungeau bani. Mă rog, eram tînăr. Şi am plecat la Rusia. La Smolensk. Acolo am lucrat trei ani de zile. Şi… de parcă s-a băgat ochiul dracului. Am primit salariul. Mi-am făcut bagajele. Şi erau acolo vreo opt tipi, nişte malaletci[2], mărunţei. Dar principalul e că nu m-au bătut în cap, dar peste picioare ca să nu pot să mă scol să-i ajung din urmă. M-au dezbrăcat, picioarele mi le-au fărmat. Şi n-aveai ce face, dacă acolo erau vreo opt… Şi… iaca, de 10 ani aşa umblu. Da’ pot să mă mişc, pot să lucrez. De băut, beau cîteodată. Nu pot să spun că nu cinstesc. Da, cinstesc. Uite-aşa, simbolic…

Aici, la Centru[3], e bine. Pur şi simplu blatnîe[4] de aici, de jos… Şi au început să mă gruzească[5], mi-au luat telefonul… Şi am chemat la poliţie şi telefonul mi l-au dat înapoi. Am fost prost. Am băut cu dînşii şi nici acuma nu pot să-mi revin. Singur m-am dus la poliţie pe sector. Am fost la poliţie şi le-am spus că dacă nu-mi dau telefonul, pot să mă duc şi la procuratură. Mie mi-i totuna. Am acte. Nu-s bolnav. Toţi mă cunosc pe aici în Chişinău. Eu pot să mă duc, pot să mă jelui, n-am ce pierde. Aiştea din Centru, ei blatnîie se socoate, dar e vai de capul lor. Numai se duc şi-i gruzesc pe acei care stau şi cerşesc toată ziua, dorm prin podvaluri[6], iar sara dă-le ceai, dă-le mîncare. Eu am văzut tot asta. Mie mi-i ruşine să cerşesc. Da, uneori pot să mă apropii de un om şi să-i spun: băi, dă-mi te rog frumos vreo 2 lei de troleibuz. Sînt conductori de aiştea care, nu importă că-s în troleibuz, mă dau jos, pentru că n-am bani. N-am bani pentru că nu lucrez. Dar dă-mi mie să lucrez. Dă-mi să lucrez, că eu îs băiet de la ţară şi pot să muncesc. Mi-am luat bastonul ca să merg pe drum. Dar pot să muncesc. Şi mie îmi trebuie de lucru. Mult, puţin, nu importă. Măcar să am ocupaţie. Dacă stau fără ocupaţie, apoi eu… Nu că-mi pierd minţile. Pur şi simplu trebuie să ai ocupaţie. Mă uit, sînt şi aşa oameni: mare, zdravăn, înalt, dar stă şi aşteaptă, mură-n gură, cum se spune. Eu nu pot aşa.

De trei săptămîni aştept de lucru [de la Oficiul forţei de muncă], de pe Varlaam 69.

Niciodată n-am fost om rău sau ceva… Dacă nu mă credeţi, puteţi suna acolo la Cahul, că acolo toţi mă ştiu. Şi să întrebaţi: cine e Dan, cine e Grecu? Toţi pot să spună numai de bine.

Am şi două surori. Cu una nu ţinem legătura. Nu ne înţelegem. E tănără. E din 90. Ea are părerile ei. Da’ cu aceea mai mare, da, ţinem legătura. Cînd avem posibilitatea, ne întîlnim, şi pe skype. Ele îs în Anglia. Lucrează. Cu aceea mai mică nu vorbim. Că noi ne contrazicem la caractere. Şi n-avem ce discuta. Da’ cu asta mare, da. Cînd avem posibilitatea. Cînd poate mă mai ajută. Pur şi simplu nu vreau să apelez la dînsa, că e de-a doua însărcinată. Ştii cum îs englejii. Englejii dacă n-ai făcut lucrul acela, ai plecat. Asta chiar dacă lucrează acolo, au firmă, adică nu firma lor, dar lucrează. Nu vreau să apelez tot timpul, să fiu obraznic. Am mai apelat. Şi m-au ajutat. Nicio problemă. Şi acum am vorbit cu dînsa. M-a întrebat dacă îmi trebuieşte ceva. Ca să spun serios, am spus că nu. Măcar că mie îmi trebuieşte, că n-am nici un leuţ, că stau toată ziua afară. Şi am probleme cu blatnîie aieştea, dar cu dînşii mă lămuresc. Pur şi simplu, nu vreau să apelez. Sovestea nu-mi permite, cum se spune. Măcar că ea pe mine mă mai ajută. Iaca acum să-i scriu, să-i spun că n-am bani, ea îmi trimite, da. Dar eu nu vreau. Am apelat o dată, două, trei ori. Pentru că şi eu cînd eram cu picioarele.., am ajutat-o foarte mult. Era tînără, eu tot tînăr şi cu picioare. Pur şi simplu niciodată nu trebuie să… zloupotrebliat’[7], cum spune rusul. Pentru că eu sunt polovina moldovan – tăticu-i moldovan. Da’ mămica-i rusoaică. De asta şi vorbesc cînd pe ruseşte, cînd pe moldoveneşte…

Prin 2000 m-am dus la Smolensk să lucrez. În 2004 am venit înapoi. În 2004, cinci zile înainte de Anul Nou, mi s-a întîmplat asta… Acolo aveam lucru normal. Mă cunoşteam cu toţi. Ei nu-mi spuneau „Danu”, că acolo în Rusia nu este numele Danu. Îmi spuneau „Dantès”. Şi mă-nţelegeam foarte bine cu dînşii. Pur şi simplu s-au nimerit, cum să le spun eu?, nişte tîrîie-brîu, copii de bani gata care umblau de aiurea. Şi m-au văzut pe mine. Eu taman eram la magazin, primisem banii. Mi-am cumpărat două bagaje cu mîncare şi cu… Eu îndeobşte nu beam. Nici acuma nu beau. Adică, ţi-am spus, eu beau la o sărbătoare, la nuntă la sora mea am băut, la Cosmos, da’ aşa – nu-mi place. Da’ aici, nu ştiu, cînd au început: „Hai, Danu! Hai, Danu!”. Şi eu m-am luat cu ei.

Şi apoi, la Chişinău, m-am întors la protezare, la Urgenţă. Acolo am stat la uciot[8], cu protezele. Şi acuma trebuie să mă duc, da’ dacă n-am bani unde să mă duc?

De atunci, am lucrat, la ţară, la prăşit… Oamenii se uitau şi-mi spuneau: „Cum tu fără picioare şi eşti înaintea noastră?”. Dacă este dorinţă, este toate celea. Chiar şi cu proteze, nu-i nici o problemă. Eu ţi-am spus că bastonul îl iau aşa, la un drum lung, ca să mă susţin. Da’ aşa – fără baston. Orice pot să fac.

Înainte de a veni la Centru, am lucrat şi la Chişinău, la o sectă. Şi secta aceea, ştii cum?, prima dată îmi plătea, ca storoj[9] de noapte, 200 de lei, şase luni. A şaptea lună au început ei, adicătelea: „tu trăieşti aici pe degeaba” şi că „nu-ţi plătim”. Eu umblam flămînd, de-atîta şi am plecat de-acolo. Bine că documentele mi le-am scos. Iaca de ce acum am ajuns aici la Centru.

Peste trei săptămîni de zile mi-au promis că-mi dau ajutor material. Miercurea care vine trebuie să mă duc după ajutor. Eu n-am ce pierde. Pot să mă duc oriunde. Da’ nu am bani să mă duc să-mi iau pensia. Eu nu pot să mă duc pînă la Cahul să scriu cerere. Că eu mi-am făcut card la Banca de Economii, da’ trebuie să mă duc acolo să scriu  cerere.

Pînă am venit la Centru, am şezut la un văr, la Orhei. La un prieten. La o dace[10] în satul Bîc.

Nu-i greu să-ţi găseşti de lucru. Pur şi simplu… ştii cum e narodul ista acuma: pînă fac documentele, pînă te aranjează. Timp de 10 zile lucrătoare, da’ de-acum au trecut 12. Azi e a 13-a. Şi mi-au spus miercurea cealaltă să vin. Da’ eu timp de 6 ani de zile n-am primit nimic. Mi-i obijduitor. Şi acuma stai şi aşteaptă.

N-am planuri de viitor… Principalul e să am o muncă pînă una alta. Eu niciodată nu-mi fac planuri. Principalul e să am un lucru, să am ocupaţie, să nu stau pe-aicia cu toţi păduchioşii. Principalul e să ai ocupaţie. Şi dacă munceşti ca oamenii… Sigur că şi patronul o să plătească ca oamenii. Principalul să am de-un ceai, de-o pîine, mă rog… să am cu ce trăi pînă cînd, pîn’ a să fie. Ştii cum îi viaţa asta?… Ca zebra. Cînd e alb, cînd e negru. Iac-aşa…

 

Notă PN: Din mai 2015, Dan a primit interdicţie de la direcţia Centrului de a mai beneficia de serviciile instituţiei pentru o perioadă, din motivul încălcării sistematice a disciplinei (alcoolism, violenţă etc.).

[1] Comisariat militar, organ militar local în fosta URSS.

[2] „papă-lapte” (în rusă).

[3] La un cămin pentru persoane fără adăpost din Chişinău.

[4] I.e. şmecherii (din rusă).

[5] I.e. să mă intimideze (argou rusesc).

[6] Subsoluri

[7] A face excese (din rusă).

[8] După înregistrare (rusă).

[9] Paznic (rusă).

[10] Casă de vacanţă (rusă).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s